Ce e ROMÂNIA, oare?

 

NORUL PLOIOS- jocul cu text și cânt. Autor, Oltea Paraschiv

 

Norul ploios

(Oltea Paraschiv)

 

Bine te-am găsit, norule ploios!

(se deschid brațele spre cer)

Am umbrela mea,

(se imită deschiderea umbrelei)

Și-afară ies, voios!

(mers pe loc)

Baltă e pe jos

(aplecare în față și “conturarea” băltoacei cu mânuța în aer)

Am cizme gumate

(ridicarea picioarelor, pe rând)

Voi sări plici-plici!

(săritură de pe un picior pe altul)

Chiar pe săturate!

(săritură pe ambele picioare, cu brațele ridicate)

Frunze călătoare,

(imitarea căderii frunzelor)

Aș zbura cu voi

(imitarea zborului într-o direcție)

Pân’ la grădiniță și-napoi!

(revenirea la locul inițial)

Curând, și melodia.

Lucrurile frumoase ascund uneori un sâmbure de durere...

 

Nestemate de gând

de Oltea Paraschiv

Am plecat, cu inima desculţă, prin omătul scânteietor…La fiecare bătaie, o urmă se prindea-n cleştarul zăpezii. Răsăriseră în spatele meu zeci de casete, fără capac, în care străluceau diamante neasemuit de frumoase…

Pe cărarea aceea o apucasem pentru că era nenăscută. Răsăream şi eu, odată cu ea. Ca o aiurită brânduşă de primăvară care a încurcat vremurile acolo, în cămara pământului, învolburându-se prea curând, poate, în violetul de deasupra…

Mai întâi m-am îmbrăţişat cu Soarele. Mi-a spus că am pielea prea albă dar că îmi stă bine aşa. Mi-a mai spus să am grijă şi să-i pun inimii totoşi, să nu răcească… Mi-a mai dat câteva sfaturi şi-a plecat apoi, scuzându-se că, prins de treburi, n-a reuşit încă, să-şi bea ceaiul de dimineaţă îndulcit cu miere africană.

Cărarea mea şi cu mine am ajuns apoi la un pârâiaş ce ţârâia pe sub o punte. Puntea îşi pierduse câteva scânduri.

-Oare n-o să cad în apă? ( M-a întrebat, speriată, cărarea. ) Ştii, n-aş vrea să îngheţ! Niciodată n-am fost alcătuită din forme de inimi. Cred că sunt cea mai frumoasă cărare care a existat vreodată. Ar fi păcat să mă pierd…

I-am răspuns, zâbind:

- Nu ţi se pare că-s cam mare ca să încap prin găurile acelea?

Şi-a luat zborul teama, cu o fâlfâire uşoară de aripi şi ne-am ţesut, mai departe, bucuria.

De o parte şi de cealaltă, odată cu noi, se compuneau şiragurile iernii din gogoşi albe. Agăţate de stâlpi, ele făceau hotare în calea poveştilor. Se ştia astfel de unde începea o poveste şi unde se termină şi mai ales nu se amestecau întâmplările şi personajele… Cărarea mea şi cu mine ne-am oprit pentru o clipă de desfătare a ochilor. Dar şi mâna dorea să se desfete şi-atunci am apucat în căuşul palmei o gogoaşă. M-a durut. Gogoaşa s-a spart şi un strop roşu mi-a zâmbit din palmă. Gogoaşa ascundea un ghem de sârmă ghimpată.

-Vezi? Mi-a şoptit cărarea. Vezi? Lucrurile frumoase ascund uneori un sâmbure de durere. Şi cu ei se seamănă ogorul vieţii pentru a răsări mai apoi binecuvântările… Ţine în palmă o fărâmă de gheaţă. Se va înfrăţi cu picătura roşie şi va închide portiţa pentru neprieteni.

Pe sub bolţi de cetini, grele de povara albă, ne-am oprit. Liniştea cânta aşa de frumos că cerurile s-au deschis lăsând cale liberă cohortelor albe... Acum, cărarea mea avea altă spaimă: dacă va fi acoperită? Dacă inimile- casete înşiruite pe jos se vor umple şi nu voi mai găsi drumul de întoarcere?

Ea nu ştia că magia simplă a lui „acum” este tot ceea ce aveam, de fapt. Şi ea, şi eu, eram din lumea lui „acum”. De ce să mă-ngrijesc de ce va fi? De ce să mă uit în urmă la ce-a fost? „Acum” gândul meu trebuia primenit, prins în clipa asta cât un infinit. „Acum” trebuia să trăiesc cât într-o viaţă nu înghesuind ci eliberând spaţiul din mintea mea aşa cum cerul se elibera de micile flori de gheaţă.

Mi-am întins mâinile. Sub ninsoare s-au troienit în alb. Ca nişte aripi gata de zbor. Cărarea mea a înţeles, în sfârşit. Nu ea era importantă ci atingerea inimii desculţe. Acea atingere a iubirii. Şi încă ceva: nu eram singură. Eram cu mine însămi, cu cerul, cu milioanele de fulgi… Eram într-o catedrală a Lui Dumnezeu- pădurea. Eram înfăşurată în IUBIRE. Eram tot ce trebuia să fiu, tot ce puteam să fiu în clipa aceea.

Foto, Bain Oana, frumoasa mea verișoară!

Să facem cunoștință! Un fluturaș și-un pisoiaș...

 

Pomișorul înflorit

 

Legume timpurii.

 

COPĂCELUL