Copil de Ploaie și de Soare

Un bunel și-un legănel

Bucurii de vacanță

Ghicitori cu insecte- licuriciul

Trenulețul vacanței

Sticluța cu pupici pentru când ți-e dor de GRĂDINIȚĂ!

A SOSIT VACANȚA MARE!

Vacanța prichindească

 (Oltea Paraschiv)

Cioc! Se-aude la portiță,

Prichindeii sar ca unul:

-Cine ești mata, desculță

Și cu părul ca alunul?

Și ce ai în geamantane?

E cumva plin cu bomboane?

Hei, de ce ne tot zâmbești?

Ne-aduci daruri prichindești?

Chiar atunci un intrigat

Care-a sesizat nuanța

S-a oprit și le-a strigat:

-Măi copii, ea e VACANȚA!

Hărmălaia se destramă

Doar cât ține o uimire

Și apoi, cu multă larmă,

Prichindeii dau de știre:

-Plec la mare!

- Plec la munte!

-Plec la țară la bunici,

La puii de rândunici!

De atâta clopoțeală,

Ies vecinii la pervaz

Și o guguștiucă cheală

Gângurește a necaz...

Deodat’, fără rugăminți,

Liniștea crește cu spor

« -Să fiți prichindei cuminți

Pân’ la anul viitor! »

Doamna cea EDUCATOARE,

Meșteriță în magie,

Perechi mici de aripioare

Le-a lipit fără să știe...

Și ghidușă și sprințară

I-a îmbrățișat pe rând,

Vorbe calde-i înștiințară:

-Ne vom revedea curând....

Și s-au dus vâslind a zbor,

DOAMNA a rămas deoparte

Să-i descânte-a soare, -a dor

Până când vor fi departe...

DOAMNA care are în grijă GRĂDINILE LUMII.

DOAMNA

care are în grija

GRADINILE LUMII

(profesor, Oltea Paraschiv)

 DOAMNA știe, într-un mod numai de ea știut, să-și ridice brațele deasupra capului și să-și facă palmele căuș, ca un cuib. Atunci vin ei, puii care deschid ochii larg spre lume și învață să zboare.

  DOAMNA este femeia care știe cele mai   multe povești. Și când nu le știe, le inventează. Numai povestea ei de viață zilnică nu o spune niciodată. O lasă în fiecare zi la ușa grădiniței, ca pe un bagaj uitat. Trebuie să o lase pentru că în fața prichindeilor trebuie să râdă, să cânte, să aibă ochii limpezi, pentru a putea privi în ochii lor. Ea este oglinda sufletului lor și nu are voie să le arate lumea în imagini strâmbe.

Și când simte că nu-i mai ajung cuvintele pentru a-i mângâia, începe să cânte și când nici cântecul nu-i mai este de ajuns, începe să danseze, să se metamorfozeze în zână sau în cine știe ce personaj gata să le deschidă poarta lumii. De aceea este unică- pentru că într-o zi , alături de ei, face ocolul pământului o dată, de două ori, de nouă ori, până când prind bucuria lui „a reuși” și-o îmblânzesc.

Și când pleacă acasă își ia de la ușa grădiniței bagajul uitat- povestea ei zilnică și se duce: tânără și senină ca o primăvară sau aplecată de gânduri  ca un semn de întrebare. Și mâine este o zi. O zi este un reper fascinant…

 Puii au crescut. La fiecare început de vară DOAMNA desface lin palmele și le dă drumul să zboare spre alte cuiburi, spre alte înălțimi. Capătă în schimb o vacanță și o ia din nou de la capăt.

Acolo, în sala de grupă, este mai mult decât un loc de muncă. Acolo este Țara Copilăriei. Țara în care se deschid drumurile, locul din care decolează bucuriile micuțe iar tristețile prinse-n boabe de lacrimă cresc și înfloresc lujere dornice de lumină.

Acolo, DOAMNA este deopotrivă îmbrățișare, alint, iubire dar și mână de fier cu mănușă de catifea... Cum altfel? Cum altfel, când EA are în grijă GRĂDINILE LUMII?

Pictura- Elena Kotliarker