Îmbrățișarea fermecată a lui Sașa
de Oltea Paraschiv
Șoricelul, cățelul și pisica din
povestea cu ridichea s-au hotărât să facă o plimbare în pădure. Pentru că se
așteptau ca plimbarea lor să fie de dimineață și până spre orele serii, și-au
pregătit câte ceva de-ale gurii într-un ghiozdănel:
Pisica-un pic de lăptic,
Cățelul-
un os numai bun de ros
Șoricelul-
trei boabe de aur de la Porumbul faur...
Era primăvară și o zi frumoasă în care
razele soarelui îmbrățișau florile, iarba, copacii și pe toți cei care aveau
nevoie de niște brațe calde și luminoase care să-i iubească. Cei trei prieteni
au pornit-o pe cărarea șerpuitoare și-au mers, și-au tot mers ascultând muzica
pădurii și bucurându-se de culorile florilor și ale fluturilor... Cum înaintau
ei așa, câte unul pe cărare deodată, cățelul care avea un miros foarte fin și
un auz nemaipomenit le-a făcut semn să se oprească.
-Ssst! Ham-ham! A șopit el. Cred că am
simțit pe cineva necunoscut. Se ascunde după tufa aceea înflorită.
Pisica s-a
înălțat pe vârful degetelor de la picioarele din spate ca să vadă mai bine iar
șoricelul s-a făcut una cu pământul, speriat.
-Miaaau! A șoptit și pisica. Se văd două
urechi și-atât. Ce poate fi?
-Chiț-chiț! A prins puțin curaj și șoricelul.
Hai mai bine să ne întoarcem acasă!
-Ham-ham! Stați aici nemișcați. Am să
mă strecor târâș până acolo să văd cine este.
Cei doi- pisica și șoricelul s-au
pitulat la pământ. Cățelul- tip-til, tip-til s-a apropiat tot mai mult de tufa
înflorită. Încă puțin și... Ce să vezi? O ființă pufoasă, tare drăgălașă, cu
urechi lungi și năsucul rozaliu ședea pe o buturugă. Ținea ceva micuț și albăstriu într-o îmbrățișare plină de grijă și iubire. Cățelul s-a ridicat în picioare
și-a dat să spună ceva dar iepurașul, căci despre el era vorba, a vorbit repede
și cu o voce foarte mică:
-Ssst!
Vorbește încet să nu-l deranjezi!
-Pe cine?
A întrebat nedumerit cățelul. Nu văd pe nimeni aici!
-Vino mai
aproape și-ai să vezi... Te rog, deschide-ți și inima. Cu ea vedem întotdeauna
cel mai bine!
Cățelul
s-a apropiat din ce în ce mai curios și a privit. Iepurașul ținea îmbrățișat un
ou micuț, albăstrui și pistruiat. Abia se zărea din blănița lui moale,
călduroasă și pufoasă.
-Știi,
l-a lămurit iepurașul, mi l-a lăsat în grijă o pasăre frumoasă care a plecat de
câteva zile bune și nu s-a mai întors... Mi-a spus să-l țin îmbrățișat, nu prea
strâns, ca să-i fie cald pentru că înăuntru crește un puișor drăgălaș. Of! Mi-e
așa de foame și mi-e așa de sete! Dar nu pot să fac nimic. Trebuie să am grijă
de ou... Iartă-mă! Am uitat să mă prezint. Eu sunt Sașa, un iepuraș poznaș.
-Încântat
să te cunosc! Știi, eu sunt cu încă doi prieteni. Dacă ne dai voie, noi te vom
ajuta cu drag.
-V-aș fi
tare recunoscător!
Din clipa
aceea cei trei prieteni au stat lângă Sașa. Pisica i-a dat să bea din lăpticul
ei, șoricelul a împărțit cu el boabele aurii de porumb iar cățelul i-a păzit pe
toți mai ales atunci când venea noaptea. Când brațele lui Sașa oboseau de atâta
îmbrățișare, pisica lua oul câteva clipe până când iepurașul se dezmorțea un
pic. Așa au trecut două zile încheiate iar în cea de-a treia zi, pe la prânz,
au auzit toți un piuit micuț urmat de un « Cioc! Cioc ! » voinicuț… coaja oului s-a crăpat mai întâi puțin apoi
din ce în ce mai tare. Toți erau uimiți și bucuroși. Când puișorul a ieșit de
tot din găoace nu mai puteau de drag și fericire. Sașa îmbrățișa acum un puișor
golaș… Deodată, toți s-au întristat la fel de tare pe cât se bucuraseră. Puiul
plângea și cerea de mâncare iar ei nu știau ce să facă, cum să-l îngrijească.
Îmbrățișarea lui Sașa nu mai era de ajuns !
Spre seară, când credeau că totul s-a sfârșit pentru micuțul plângăcios,
iată că s-a auzit fâlfâit de aripioare.
-Cip-cirip ! Vai, Sașa, iartă-mă că am întârziat așa de mult ! M-am lovit la aripioara dreaptă și am așteptat să mă fac bine… Ooo!
Puiul mamei, pui! A ieșit din oul lui! Sașa, cum aș putea să-ți mulțumesc?
Îmbrățișarea ta fermecată mi-a salvat puișorul!
Sașa i-a povestit păsării cum a fost ajutat de cei trei prieteni și-a
refuzat cu modestie orice plată pentru fapta lui. Apoi, pisica a urcat puiul în
cuibușorul moale aflat sus, în crengile
unui copac. Pasărea le-a mulțumit tuturor și îndată s-a ocupat de hrana bebelușului- pui. Către
seară s-au despărțit, după lungi îmbrățișări și urări de bine. Fiecare a plecat
pe la rosturile lui cu o nouă învățătură : ÎMBRĂȚIȘĂRILE sunt
magice !
Din nou s-a dovedit că în echipă stă puterea de-a răzbate, oricare ar fi
greutățile vieții !
Cuvinte noi, de luat în ghiozdănelul prichindesc:
-găoace;
-șerpuitor
Aici puteți audia povestea, în lectura autoarei: https://www.youtube.com/watch?v=PpNzp9FNRU4&ab_channel=Olti%C8%9BaSchiporParaschiv
