Bulgăre catifelat... Ce-o fi oare? Ai aflat?

La muzica din cuvinte și la bunele maniere, să luăm aminte!

Cârlionțata și Ronțănel

(autor, Oltea Paraschiv)

        Știu o fetiță cârlionțată și zâmbitoare ca un pui de soare. O văd mereu plecând spre grădiniță. Poartă în spate un ghiozdănel. Și- lucru curios, are un prieten neobișnuit- pe  Ronțănel. (Cred că e un șoarece înțelept care nu mai știe să se joace. De aceea merge la grădiniță).

        Două gustări sunt mereu în ghiozdănel . Una pentru fetiță și alta pentru domnul cu...codiță. De obicei, Ronțănel preferă un cub de cașcaval. Fetița iubește merele coapte și parfumate, în roșu îmbrăcate.

        Tipa- tipa! Se aud pașii de fetiță pe stradă.

        Chiț- chiț! Se mai aude din când în când din ghiozdănel.

        Fâș- fâș! Astăzi fetița s-a oprit puțintel să se joace cu frunzele adormite:  Ele cântă în vis, melodii șoptite, când mânuțele clalde le ridică spre razele-aurite.

        Ronț! Ronț! Ronț!... Ronț! Ronț! Ronț!...

        Oho! Muzica din ghiozdănel acum nu mai sună la fel... Ce-o fi oare?

        Să vă spun ce întâplare:

        Ronțănel s-a plictisit de cașcavalu’- ngălbenit și la mărul copt, el a poftit!

        La grădiniță, jocurile curg frumos. Ronțănel se joacă și el. Toți sunt fericiți când doamna le anunță din clopoțel că e vremea gustării din ghiozdănel.

        -Vai, vai, vai! Se tânguie cârlionțata. Gustarea mea e... păpată gata!

        Șoricelul se rușinează. Ține capul mic, aplecat. Fetița înțelege cine-i pofticiosul care a mâncat , cu semințe și cotor cu tot, mărul parfumat.

        -Of! Of! Of! Am un amic fără maniere, pic!

        Doamna educatoare intervine:

        -Să-l iertăm! Despre bunele maniere, curând o să discutăm.

        -Ronțănel, cum îți repari greșeala?

        -Chiț! Chiț! Chiț! Sunt rușinat! Despre bune maniere eu încă n-am aflat...Dar cred c-ar trebui să-i ofer, frumos, cașcavalul meu gustos...

        Doamna educatoare zâmbește ca o floare:

        -Așa e! Dar uite, am un măr în plus în geanta mea fermecată și-o să i-l ofer pe dată!

        - „Tipa- tipa!”, „Chiț- chiț!”, „Ronț- ronț!”, „Vai- vai!”, „Of- of!” – câte cuvinte ghidușe ne-au ajuns azi la urechiușe! A mai adăugat doamna educatoare și apoi s-a făcut liniște. Toți copiii și Ronțănel, mâncau frumos fără să facă firimituri pe jos.

NOTĂ: Utilizarea textului și a imaginilor se va realiza menționându-se autorul. Este de bun simț respectarea dreptului de autor!

O povestioară despre bucurii micuțe.

O povestioară despre bucurii micuțe care te ajută să te faci mare, despre comunicare, despre rost și rostuire, despre cum lauda (de sine) le stă unora în fire...

Cizmulițele de ploaie

(Oltea Paraschiv)

          Sosise și toamna!

          Norii plumburii pregătiseră pentru cernut sitele cele dese. Stropii treceau toți prin sită așa că jos, pe pământ, ajungea o ploaie mărunțică, deasă și rece.

          Cizmulițele de ploaie ale Alexandrei stăteau de vorbă cu pantofiorii de lac :

          -Pentru ce mai ocupați și voi loc în pantofar, nu știm (se arătau îmbufnați pantofiorii cu fundiță aurie). Nici nu aveți cine știe ce ștaif, sunteți și din cauciuc…

          Cizmulițele, deși aveau și ele o frumoasă culoare lila și buline mari și mici galbene, ba și câte o fundă micuță sus, la tureatcă, tăceau cu modestie.

          Mda! (nu s-au lăsat pantofiorii.) Ce-i drept, nici Alexandra nu prea vă iubește. Foarte rar v-a scos de aici!

          -Nu-i adevărat! Au vorbit în sfârșit, cizmulițele în cor. Alexandra ne iubește chiar foarte mult! Iar noi o iubim la rândul nostru și avem grijă de picioarele ei!

          În vremea asta, umbrela care stătea proptită ceva mai încolo, auzea toată discuția.

          -Și ce, vreți să spuneți că noi, pantofiorii roșii cu fundițe aurii, n-o iubim și nu-i purtăm de grijă ?

          -Hei! Hei! A sărit umbrela. Pantofiorilor, ce-aveți cu bietele cizmulițe? Ele sunt încălțămintea «de vreme rea!» Alexandra le bagă prin băltoace, prin noroi, dar nu se supără niciodată. Uneori, la bunici, le încalță și pe vreme bună când se duce cu tata prin fânețuri. Atunci cizmulițele au grijă ca pe fetiță să n-o piște vreo jivină.

          -N-am știut toate acestea! Au bătut în retragere pantofiorii, rușinați că s-au purtat ca niște îngâmfați.

          -Ar trebui să vă cereți scuze! A mai spus umbrela.

          -Vă rugăm să ne iertați, cizmulițelor! N-am vrut să vă jignim…

          -V-am iertat, pantofiorilor. De unde să știți voi despre prietenia noastră cu Alexandra? Câte experiențe extraordinare am trăit împreună!

          -Nu ne povestiți și nouă ? Măcar o întâmplare ! Se rugară de cizmulițe pantofiorii și umbrela.

          -Odată, după o ploaie strașnică, Alexandra a ieșit la plimbare cu mama ei. Drumul spre parc trecea pe lângă o pădurice (a început povestea, cizmulița stângă).

          -Așa e (continuat cizmulița dreaptă). Și era foarte umed peste tot. Când am ajuns în dreptul păduricei, ce să vezi? O mulțime de melci. Alexandra i-a salvat. I-a adunat și i-a dus înapoi pentru că ei se îndreptau spre strada foarte circulată de mașini.

          -Cât de interesant ! Au comentat pantofiorii. Noi n-am văzut niciodată un melc!

          -În aceeași zi, Alexandra a dorit să intre într-o baltă adunată din apa de ploaie (a continuat cizmulița). Mama

 i-a dat voie pentru că noi aveam grijă să nu cumva să i se ude picioarele. Dacă ați ști ce bine este când te mângâie apa! Poți să te și privești în ea, dacă este liniștită. Parcă ar fi o oglindă! Și dacă ne mișcam ușor, de jur împrjur se formau cerculețe. Alexandra era tare fericită când desoperea toate lucrurile acestea!

          -Da, este minunat ce ne povestiți voi, cizmulițelor (s-a băgat în vorbă iar, umbrela). Ei? Ce mai spuneți acum, pantofiorilor?

          -Ce să spunem? Am greșit! Acum știm că fiecare dintre noi este important. Putem fi prieteni? Și noi avem multe de povestit! Aici în pantofar, timpul ne va trece mult mai ușor dacă vorbim între noi.

          De-atunci, pantofiorii și cizmulițele au devenit buni prieteni. Mereu își spuneau unii altora întâmplările trăite cu fetița care, ce-i drept, îi îngrijea pe toți foarte bine. Iar umbrela le ținea și ea, isonul… 

NOTĂ: Utilizarea textului și a imaginilor se va realiza menționându-se autorul. Este de bun simț respectarea dreptului de autor!