Poveste de Paşte
de Oltea
Paraschiv
Codiţă- Pufuliţă se
dădea de ceasul morţii cu pregătirile. Sărbătoarea cea mare era foarte aproape.
Ar fi trebuit să fie fericit- toate străluceau de curăţenie iar ouăle,
proaspete, stăteau în aşteptare. Şi totuşi, o îngrijorare îi tot dădea târcoale
şi nu-l lăsa să închidă ochii noaptea:
Vopseaua de anul
trecut se uscase de tot iar primăvara asta Curcubeul, cel de la care lua
vopselurile trebuincioase, nu se arătase încă…
Într-o dimineaţă,
Codiţă- Pufuliţă, peste măsură de agitat, s-a dus pe malul râului pe care
poposea Curcubeul, ori de câte ori venea pe acolo şi întrebă:
-Râule cu ape
verzi,
De pe unde vii, nu
vezi
Curcubeul cu
vopsele?
Trebuinţă am de
ele!
- Fâş- fâş,
iepuraşule,
Nu ştii, coconaşule,
Că el vine
totdeauna
După ce trece
furtuna?
Că din ploaie şi
din soare
Brâul- Cerului
răsare!
Atunci, Codiţă- Pufuliţă, ridicându-se în două
lăbuţe, i-a strigat Vântului:
- Vântule cu plete
lungi,
Nu vrei ploaia s-o
aduci?
Să bată, să ropotească
Cu soare să
se-mpletească!
Nici n-a rostit
bine Codiţă- Pufuliţă rugămintea, că deodată s-au pornit să
freamăte, neliniştite, frunzele copacilor. Un
nor mare, burduşit cu apă a acoperit Soarele. De umflat ce era nici nu mai
vedea bine aşa că… BUM! S-a ciocnit de un frate, şi acela plin de apă. Imediat,
tunetul s-a auzit până departe şi ploaia a început să cadă, iute, iute şi cu
stropi mari, rotunzi. Codiţă- Pufuliţă abia a avut vreme să se facă mic sub un
brusture mare. A ţinut ploaia aşa, preţ de câteva minute bune. Apoi, brusc, aşa
cum a venit, s-a făcut nevăzută, lăsând în urma ei aburi străvezii şi multă
prospeţime. Cei doi nori s- au dezumflat
şi ei lăsându-i Soarelui fereastra deschisă… Atunci, Codiţă- Pufuliţă, fericit,
l-a văzut pe Curcubeu: Sorbea apă din
râu şi era aşa de frumos şi uriaş că se întindea pe bolta cerului până hăăt-
departe, cu un picior tocmai într-o pădure îndepărtată.
- Bună- ziua,
domnule Curcubeu! Ce bine-mi pare c-aţi venit! Mi s-au terminat
vopselurile! Mai aveţi de vânzare?
- Ehei! Codiţă- Pufuliță, tu eşti cel mai grozav
cumpărător al meu! Tot pentru
vopsirea ouălor? Fugi repede şi adu găletuşele
să ţi le umplu! Ce culori îţi trebuie?
Iute
de picior, Codiţă- Pufuliță s-a dus şi s-a şi întors cât ai clipi, cu o roabă
plină de găletuşe goale.
- Domnule Curcubeu,
îmi trebuie de toate: şi roşu, şi galben, şi albastru, şi verde
şi….
Pe
măsură ce iepuraşul vorbea, Curcubeul: „Pic- pic- pic!” îi umplea câte o
găletuşă cu dorita culoare.
La
sfârşit, în vreme ce aşeza cu grijă ultima găletuşă în roabă, Codiţă- Pufuliţă
a întrebat politicos:
-
Spuneţi- mi vă rog, cât vă datorez? Dar,
când s-a întors, Curcubeul dispăruse. Soarele ardea prea tare iar el nu iubea
asta. În schimb, pe o lespede mare de pe malul apei scrisese, cu litere
multicolore:
„SĂRBĂTORI de PAŞTE cu bine!” şi a semnat,
frumos, caligrafic: CURCUBEUL
Codiţă-
Pufuliţă a strâns trifoii cu patru foi pregătiţi drept plată pentru vopsele (O!
ce greu i-a găsit! După câte căutări!) şi i-a pus cu grijă la presat în cartea
numită „Cum să vopsim ouă”, ştiind că domnul Curcubeu iubeşte norocul în orice
stare ar fi el…aşa că, la anul, când se vor vedea iară, îi va plăti şi datoria…
