.png)
Vânt
de noiembrie
(Oltea
Paraschiv)
Tot
pe drumuri înfrunzite
Și
prin ramuri despletite,
Umblă
Vântul în fuioare
Și
întreabă ce ne doare:
-Că
vine iarna flămândă,
Cu
zăpda până-n grindă?
Și
clădește pe poteci
Dealuri
cu obrajii reci?
-Taci
mă vântule, că noi,
Avem
avem cojocele noi,
Cizmulițe
călduroase
Și
căldură multă-n case!
Las’
să vină! Pân-atunci,
Du-te!
Suflă matale, prin lunci!
Tufănica nu vrea pajama și pace!
(Oltea Paraschiv)
Era un sfârșit de toamnă așa cum
știm cu toții că este un sfârșit de toamnă. Cu frig din ce în ce mai aprig, cu
vânturi reci și cu dimineți în care o boare fină, alcătuită parcă din mii de
diamante mici-mici acoperea grădina…Nu mai era mult până când Iarna urma să
devină stăpână peste toate…
Așa stand lucrurile, într-o seară,
Toamna a venit cu un coș de pijamale alcătuite din frunze uscate. Unele pijamale
păreau dungate, altele cu buline, iar cea mai mică era galbenă. Ba… chiar avea
și buzunare!
-Floricelelor, se apropie iarna! E
vremea să vă pregătiți de odihnă!
Numai Tufănica își legăna floarea roz.
-Eu nu vreau pijama! Mâine vin copiii și
vreau să mă găsească înflorită!
Melcul, care tocmai trecea pe acolo, s-a
oprit.
-Eu sunt gata de culcare. Mi-am adus și
casa!
-Tu o aduci peste tot! a râs Tufănica.
-Ca să nu uit unde locuiesc, a răspuns
Melcul foarte serios.
Deodată, s-a auzit un bâzâit subțire:
-Bzzz… Pe unde era stupul? Pe lângă gard
sau pe lângă… celălalt gard?
O albină s-a așezat pe o frunză. Era
înfrigurată, amețită și se mișca încetișor.
-Ai ajuns la mine, a spus Tufănica.
Poftim! Ia puțin nectar să prinzi putere. Ești tare slăbită…
-Oh! Mulțumesc mult. Abia aștep să ajung
acasă. E așa de frig!
Toamna a dat la o parte o ramură. O rază
de soare a năvălit peste toate și o căldură plăcută a inundat grădina.
-Odihnește-te puțin pe floarea mea.
Stupul este lângă mărul cel mare.
-Aha! a murmurat Albina. Eu căutam mărul
cel mic. Și… nici nu avem unul!
Din colțul grădinii s-a auzit atunci un
foșnet.
-Mai încet, vă rog! Cineva încearcă
să-și facă patul!
De sub o grămadă de Frunze, a apărut un
năsuc precum o mărgelușă, apoi doi ochi și o mulțime de țepi.
-Un arici! s-a mirat Tufănica. Tu de
când locuiești aici?
-De ceva vreme, a răspuns Ariciul.
Locuiesc… clandestin.
-Clan… cum? a întrebat Melcul.
-Pe ascuns! N-am anunțat pe nimeni. Am
găsit colțul acesta liniștit și m-am mutat.
-Și acum ce faci? a întrebat Toamna.
-Îmi pregătesc culcușul pentru
hibernare. Frunze uscate dedesubt, frunze deasupra… Numai perna mă înțeapă.
-Poate te-ai așezat invers! a chicotit
Tufănica.
Ariciul s-a întors, a potrivit frunzele
și a mormăit:
-Așa e mai bine!
Tocmai atunci, dintre firele de iarbă a
țâșnit un șoricel de câmp.
-Bună seara! Nu vă deranjați! Eu doar mă
uit.
Dar se uita foarte atent: sub frunze,
lângă gard, pe lângă coșul Toamnei.
-Cauți ceva? l-a întrebat Tufănica.
-Eu? Am venit într-o doară… Doar- doar
mai găsesc niște semințe pentru cămară.
A zărit pijamaua galbenă și a tresărit:
-Aceea are buzunare?
Are, a răspuns Toamna.
-Minunat! Într-unul pun semințe, în
celălalt…
-Lăbuțele! l-a întrerupt Tufănica. Este
o pijama, nu o cămară!
Șoricelul a oftat, dar curând a găsit
câteva semințe căzute pe lângă gard. Le-a adunat și le-a dus la adăpost.
Albina, încălzită de soare, și-a mișcat
aripile.
-Acum
îmi amintesc drumul! La mărul cel mare, apoi drept înainte. Mulțumesc!
Melcul a pornit și el.
-Noapte bună! Până ajung acasă…S-a
oprit. A, da. Sunt deja acasă!
Ariciul s-a cuibărit între frunze.
Șoricelul și-a luat ultima sămânță. Numai Tufănica rămăsese cu floarea
ridicată.
Toamna s-a apropiat cu pijamaua.
-Ei? Te-ai hotărât?
-Da. Tot nu vreau!
-Atunci îți pun frunze doar în jurul
rădăcinilor, să-ți fie mai cald.
-Așa merge! a spus Tufănica. Dar floarea
rămâne afară. Am musafiri mâine!
Dimineața, copiii au găsit-o veselă și
ghidușă.
-Uite! Ce frumoasă este! Încă
înflorește!
Din colțul grădinii s-a auzit o voce
somnoroasă:
-Frumoasă, frumoasă… dar să știți că n-a
vrut să-și pună pijamaua!
Copiii s-au uitat în jur.
Tufănica a foșnit încetișor:
-Șșș! Vecinul meu care locuiește pe
ascuns s-a pus la hibernare…
Ardei
și-a pierdut buletinul de identitate!
(Oltea Paraschiv)
Într-o dimineață de toamnă, în Grădina
de Legume era o agitație cum nu se mai pomenise. Atrași de hărmălaie, copiii
s-au apropiat tiptil să vadă ce se întâmplă…
Printre frunzele de varză, cineva alerga
de colo-colo, roșu la față și cu mâinile în cap.
-Nenorocire! Catastrofă! Leguminoasă
tragedie!
Morcov își scoase nasul din pământ.
-Ce-ai pățit?
-Mi-am pierdut buletinul de identitate!
-Buletinul?!
-Da! Buletinul meu! Fără el, de unde mai
știe lumea cine sunt?
Morcov îl privi lung.
-Păi... eu știu cine ești.
-Nu spune! Îl opri Ardei. Trebuie să
dovedesc!
Și porni hotărât spre Biroul de Identitate al Grădinii.
Acolo, în spatele unei mese făcute
dintr-o ladă de lemn, stătea Doamna Dovleac, cu ochelarii coborâți pe nas și o
ștampilă uriașă în mână.PLOC!
-Numele?
Ardei deschise gura.
-Aaar... Apoi se opri.
Dacă trebuia să-și refacă buletinul, nu
avea voie să primească răspunsurile de-a gata.
Doamna Dovleac scoase un formular.
FIȘĂ PENTRU AFLAREA IDENTITĂȚII
Proba nr. 1: CUM ARĂȚI?
Ardei se privi.
-Sunt... roșu!
Din spatele lui se auzi un chicotit.
-Eu sunt galben!
Alt glas strigă:
-Iar eu sunt verde!
Ardei încremeni.
-Vai de codița mea! Atunci… culoarea nu
este suficientă pentru identificare!
Doamna Dovleac făcu prima însemnare.
Proba nr. 2: CE FORMĂ AI?
-Păi…
Unii ardei erau lungi, alții rotofei,
alții ascuțiți.
-Of! Nici forma nu ajunge pentru identficare!
Proba nr. 3: CE ASCUNZI ÎNĂUNTRU?
Aici, Ardei deveni foarte serios.
-Înăuntru?! Dar acolo sunt... lucrurile
mele personale!
-Ancheta cere sacrificii! Spuse solemn
Doamna Dovleac.
Ups! Un ardei fu operat cu grijă. Oho! Pe
pereții cărnoși sunt o mulțime de semințe mici, deschise la culoare!
-Ahaaaa! făcură toți.
Doamna Dovleac mai puse o bifă.
Proba nr. 4: UNDE CREȘTI?
-În copac! strigă Ardei, numai ca să
vadă dacă sunt atenți copiii pe care-i observase privind curioși, care mai de
care.
-Nuuu!
-Sub pământ?
-NUUU!
Ardei râse.
-Bine, bine! Sunt rodul unei plante, deasupra
pământului!
Încă o bifă.
Proba nr. 5: CE SIMȚIM CÂND TE CUNOAȘTEM?
Aici începu adevărata cercetare. Copiii
n-au mai stat deoparte și s-au implicat: îl priviră,îl atinseră,îl mirosiră.
Ascultară ce sunet face când este tăiat.Apoi
îl gustară.
-Crocant!
-Dulce!
-Parfumat!
Dintr-un colț, un Ardei Iute începu să
chicotească.
-Vreți să mă cercetați și pe mine?!?
Toată lumea făcu un pas înapoi.
-Poate... altădată!
Doamna Dovleac se ridică solemn.
-Cercetarea s-a încheiat! Avem
suficiente dovezi. Luă un cartonaș nou și începu să scrie:
BULETIN DE
IDENTITATE
Nume:
ARDEI
Familie: LEGUME
Locuință: GRĂDINA
Culori: VERDE, GALBEN, PORTOCALIU, ROȘU
Semne particulare: CĂRNOS, CROCANT, CU MULTE SEMINȚE ÎN INTERIOR
Superputere: ADUCE CULOARE ȘI GUST ÎN FARFURIE
Apoi
ridică ștampila:PLOC!Identitate confirmată!
Ardei își luă buletinul, îl privi
fericit și...
-Stați puțin.
Toți amuțiră.
Ardei băgă mâna într-un buzunărel ascuns
sub frunzulița de la codiță. Scoase ceva. Era vechiul lui buletin.
-Ăăă... cred că nu-l pierdusem!
Morcov aproape căzu înapoi în pământ.Doamna
Dovleac își dădu jos ochelarii iar copiii ămaseră cu gurile căscate…
-Ardei...
-Da?
-Ai pus toată grădina pe jar!
Ardei zâmbi rușinat.
-Da... dar măcar acum știu de ce sunt
Ardei, nu doar cum mă cheamă.
Doamna Dovleac se gândi puțin.Apoi
zâmbi.
-Atunci n-a fost o cercetare degeaba.
Și tocmai când toată lumea se pregătea
să plece, dinspre stratul vecin se auzi un țipăt:
-AJUTOOOR!
Era Vânăta.Alerga spre ei fluturându-și
frunzele.
-Nu-mi găsesc certificatul de naștere!
Ardei își puse mâinile în cap:
-Copii... cred că avem un nou caz!
Care casă e...ACASĂ?
(Oltea Paraschiv)
Puiul stă în cuibușor,
Luna-n puf de norișor,
Vulpea șade-n vizuină,
Palatu-i pentru regină,
Furnicuța-n moviliță
Dar tu unde stai, fetiță?
Eu, cu mama și tăticul,
Frățiorul și pisicul
Stăm în casa ca o floare,
Ca-ntr-un cuib de-mbrățișare,
Cu ferestrele spre soare...
(Oltea Paraschiv)
Două semințe dorm
sub pământ
În locuințe ferite de vânt.
Deodat’ la ușă se-aude „Cioc-
cioc!”
O rază jucăușă le cheamă la joc.
Un viermișor le strigă grăbit:
-Sus, somnoroaselor,
Primăvar’- a sosit!
Somnoroasele întind firișoare
Și se înalță frumos către soare.
Stropi răcoroși le spală pe rând,
Ele-s plăntuțe acuma, și râd!
(Oltea
Paraschiv)
În
căsuța lui rotată,
Melcul
a pitit odată:
Ochelarii,
doi târlici,
Patru frunze-
cărticele,
Albe, vreo cinci
pietricele,
Șase fire străvezii,
Șapte pui de păpădii,
Opt trifoi cu norocel,
Nouă nasturi- mușețel,
Zece parfumați și
dragi
Cărora le zice fragi…
Când să intre la
culcare,
N-a mai încăput, se
pare!
Și-a dormit afară-n
lună,
Povestind cu o alună.
Întâmplări din tei
(Oltea Paraschiv)
Știu un parfumier de soi
Din ogradă de la noi.
Stă ascuns in nori de floare,
Îmbrăcat de sărbătoare.
Și în pulberi aurite,
Strânge povești felurite:
Zumzete albinărești,
Poezioare furnicești,
Cântecele ciripite
Și... miorlăeli aiurite
(De la un motan cuminte)
Ce trebuie lămurite:
-De ce te-ai urcat în tei?
Îl dojenește Matei.
Nu cumva cauți păsărele?
-Eu??? Ce-aș face EU cu ele???
Doar îmi parfumez blănița
Am randevu cu-Aurița!
CERCULEȚ și PĂTRĂȚEL
Nu
se înțeleg defel !
Fiecare,
firoscos,
Spune
că e mai frumos!
TRIUNGHIUL
stă
cumințel
Că se crede urâțel…
Doar Mioara- Inimioara
Tica-
tica, roșioara
Nu măsoară, nu socoate,
Doar la mine-n piept ea bate !
.png)
