Tufănica nu vrea pajama și pace!
(Oltea Paraschiv)
Era un sfârșit de toamnă așa cum
știm cu toții că este un sfârșit de toamnă. Cu frig din ce în ce mai aprig, cu
vânturi reci și cu dimineți în care o boare fină, alcătuită parcă din mii de
diamante mici-mici acoperea grădina…Nu mai era mult până când Iarna urma să
devină stăpână peste toate…
Așa stand lucrurile, într-o seară,
Toamna a venit cu un coș de pijamale alcătuite din frunze uscate. Unele pijamale
păreau dungate, altele cu buline, iar cea mai mică era galbenă. Ba… chiar avea
și buzunare!
-Floricelelor, se apropie iarna! E
vremea să vă pregătiți de odihnă!
Numai Tufănica își legăna floarea roz.
-Eu nu vreau pijama! Mâine vin copiii și
vreau să mă găsească înflorită!
Melcul, care tocmai trecea pe acolo, s-a
oprit.
-Eu sunt gata de culcare. Mi-am adus și
casa!
-Tu o aduci peste tot! a râs Tufănica.
-Ca să nu uit unde locuiesc, a răspuns
Melcul foarte serios.
Deodată, s-a auzit un bâzâit subțire:
-Bzzz… Pe unde era stupul? Pe lângă gard
sau pe lângă… celălalt gard?
O albină s-a așezat pe o frunză. Era
înfrigurată, amețită și se mișca încetișor.
-Ai ajuns la mine, a spus Tufănica.
Poftim! Ia puțin nectar să prinzi putere. Ești tare slăbită…
-Oh! Mulțumesc mult. Abia aștep să ajung
acasă. E așa de frig!
Toamna a dat la o parte o ramură. O rază
de soare a năvălit peste toate și o căldură plăcută a inundat grădina.
-Odihnește-te puțin pe floarea mea.
Stupul este lângă mărul cel mare.
-Aha! a murmurat Albina. Eu căutam mărul
cel mic. Și… nici nu avem unul!
Din colțul grădinii s-a auzit atunci un
foșnet.
-Mai încet, vă rog! Cineva încearcă
să-și facă patul!
De sub o grămadă de Frunze, a apărut un
năsuc precum o mărgelușă, apoi doi ochi și o mulțime de țepi.
-Un arici! s-a mirat Tufănica. Tu de
când locuiești aici?
-De ceva vreme, a răspuns Ariciul.
Locuiesc… clandestin.
-Clan… cum? a întrebat Melcul.
-Pe ascuns! N-am anunțat pe nimeni. Am
găsit colțul acesta liniștit și m-am mutat.
-Și acum ce faci? a întrebat Toamna.
-Îmi pregătesc culcușul pentru
hibernare. Frunze uscate dedesubt, frunze deasupra… Numai perna mă înțeapă.
-Poate te-ai așezat invers! a chicotit
Tufănica.
Ariciul s-a întors, a potrivit frunzele
și a mormăit:
-Așa e mai bine!
Tocmai atunci, dintre firele de iarbă a
țâșnit un șoricel de câmp.
-Bună seara! Nu vă deranjați! Eu doar mă
uit.
Dar se uita foarte atent: sub frunze,
lângă gard, pe lângă coșul Toamnei.
-Cauți ceva? l-a întrebat Tufănica.
-Eu? Am venit într-o doară… Doar- doar
mai găsesc niște semințe pentru cămară.
A zărit pijamaua galbenă și a tresărit:
-Aceea are buzunare?
Are, a răspuns Toamna.
-Minunat! Într-unul pun semințe, în
celălalt…
-Lăbuțele! l-a întrerupt Tufănica. Este
o pijama, nu o cămară!
Șoricelul a oftat, dar curând a găsit
câteva semințe căzute pe lângă gard. Le-a adunat și le-a dus la adăpost.
Albina, încălzită de soare, și-a mișcat
aripile.
-Acum
îmi amintesc drumul! La mărul cel mare, apoi drept înainte. Mulțumesc!
Melcul a pornit și el.
-Noapte bună! Până ajung acasă…S-a
oprit. A, da. Sunt deja acasă!
Ariciul s-a cuibărit între frunze.
Șoricelul și-a luat ultima sămânță. Numai Tufănica rămăsese cu floarea
ridicată.
Toamna s-a apropiat cu pijamaua.
-Ei? Te-ai hotărât?
-Da. Tot nu vreau!
-Atunci îți pun frunze doar în jurul
rădăcinilor, să-ți fie mai cald.
-Așa merge! a spus Tufănica. Dar floarea
rămâne afară. Am musafiri mâine!
Dimineața, copiii au găsit-o veselă și
ghidușă.
-Uite! Ce frumoasă este! Încă
înflorește!
Din colțul grădinii s-a auzit o voce
somnoroasă:
-Frumoasă, frumoasă… dar să știți că n-a
vrut să-și pună pijamaua!
Copiii s-au uitat în jur.
Tufănica a foșnit încetișor:
-Șșș! Vecinul meu care locuiește pe
ascuns s-a pus la hibernare…
