Tufănica refuză să-și pună pijama!

 

Tufănica nu vrea pajama și pace!

(Oltea Paraschiv)

 

               Era un sfârșit de toamnă așa cum știm cu toții că este un sfârșit de toamnă. Cu frig din ce în ce mai aprig, cu vânturi reci și cu dimineți în care o boare fină, alcătuită parcă din mii de diamante mici-mici acoperea grădina…Nu mai era mult până când Iarna urma să devină stăpână peste toate…

Așa stand lucrurile, într-o seară, Toamna a venit cu un coș de pijamale alcătuite din frunze uscate. Unele pijamale păreau dungate, altele cu buline, iar cea mai mică era galbenă. Ba… chiar avea și buzunare!

-Floricelelor, se apropie iarna! E vremea să vă pregătiți de odihnă!

Numai Tufănica își legăna floarea roz.

-Eu nu vreau pijama! Mâine vin copiii și vreau să mă găsească înflorită!

Melcul, care tocmai trecea pe acolo, s-a oprit.

-Eu sunt gata de culcare. Mi-am adus și casa!

-Tu o aduci peste tot! a râs Tufănica.

-Ca să nu uit unde locuiesc, a răspuns Melcul foarte serios.

Deodată, s-a auzit un bâzâit subțire:

-Bzzz… Pe unde era stupul? Pe lângă gard sau pe lângă… celălalt gard?

O albină s-a așezat pe o frunză. Era înfrigurată, amețită și se mișca încetișor.

-Ai ajuns la mine, a spus Tufănica. Poftim! Ia puțin nectar să prinzi putere. Ești tare slăbită…

-Oh! Mulțumesc mult. Abia aștep să ajung acasă. E așa de frig!

Toamna a dat la o parte o ramură. O rază de soare a năvălit peste toate și o căldură plăcută a inundat grădina.

-Odihnește-te puțin pe floarea mea. Stupul  este lângă mărul cel mare.

-Aha! a murmurat Albina. Eu căutam mărul cel mic. Și… nici nu avem unul!

Din colțul grădinii s-a auzit atunci un foșnet.

-Mai încet, vă rog! Cineva încearcă să-și facă patul!

De sub o grămadă de Frunze, a apărut un năsuc precum o mărgelușă, apoi doi ochi și o mulțime de țepi.

-Un arici! s-a mirat Tufănica. Tu de când locuiești aici?

-De ceva vreme, a răspuns Ariciul. Locuiesc… clandestin.

-Clan… cum? a întrebat Melcul.

-Pe ascuns! N-am anunțat pe nimeni. Am găsit colțul acesta liniștit și m-am mutat.

-Și acum ce faci? a întrebat Toamna.

-Îmi pregătesc culcușul pentru hibernare. Frunze uscate dedesubt, frunze deasupra… Numai perna mă înțeapă.

-Poate te-ai așezat invers! a chicotit Tufănica.

Ariciul s-a întors, a potrivit frunzele și a mormăit:

-Așa e mai bine!

Tocmai atunci, dintre firele de iarbă a țâșnit un șoricel de câmp.

-Bună seara! Nu vă deranjați! Eu doar mă uit.

Dar se uita foarte atent: sub frunze, lângă gard, pe lângă coșul Toamnei.

-Cauți ceva? l-a întrebat Tufănica.

-Eu? Am venit într-o doară… Doar- doar mai găsesc niște semințe pentru cămară.

A zărit pijamaua galbenă și a tresărit:

-Aceea are buzunare?

Are, a răspuns Toamna.

-Minunat! Într-unul pun semințe, în celălalt…

-Lăbuțele! l-a întrerupt Tufănica. Este o pijama, nu o cămară!

Șoricelul a oftat, dar curând a găsit câteva semințe căzute pe lângă gard. Le-a adunat și le-a dus la adăpost.

Albina, încălzită de soare, și-a mișcat aripile.

          -Acum îmi amintesc drumul! La mărul cel mare, apoi drept înainte. Mulțumesc!

Melcul a pornit și el.

-Noapte bună! Până ajung acasă…S-a oprit. A, da. Sunt deja acasă!

Ariciul s-a cuibărit între frunze. Șoricelul și-a luat ultima sămânță. Numai Tufănica rămăsese cu floarea ridicată.

Toamna s-a apropiat cu pijamaua.

-Ei? Te-ai hotărât?

-Da. Tot nu vreau!

-Atunci îți pun frunze doar în jurul rădăcinilor, să-ți fie mai cald.

-Așa merge! a spus Tufănica. Dar floarea rămâne afară. Am musafiri mâine!

Dimineața, copiii au găsit-o veselă și ghidușă.

-Uite! Ce frumoasă este! Încă înflorește!

Din colțul grădinii s-a auzit o voce somnoroasă:

-Frumoasă, frumoasă… dar să știți că n-a vrut să-și pună pijamaua!

Copiii s-au uitat în jur.

Tufănica a foșnit încetișor:

-Șșș! Vecinul meu care locuiește pe ascuns s-a pus la hibernare…