DOAMNA
care are în grija
GRADINILE LUMII
(profesor, Oltea Paraschiv)
DOAMNA
știe, într-un mod numai de ea știut, să-și ridice brațele deasupra capului și
să-și facă palmele căuș, ca un cuib. Atunci vin ei, puii care deschid ochii
larg spre lume și învață să zboare.
DOAMNA este femeia care știe cele mai multe povești. Și când nu le știe, le
inventează. Numai povestea ei de viață zilnică nu o spune niciodată. O lasă în
fiecare zi la ușa grădiniței, ca pe un bagaj uitat. Trebuie să o lase pentru că
în fața prichindeilor trebuie să râdă, să cânte, să aibă ochii limpezi, pentru
a putea privi în ochii lor. Ea este oglinda sufletului lor și nu are voie să le
arate lumea în imagini strâmbe.
Și când simte că nu-i mai ajung cuvintele pentru a-i mângâia, începe să
cânte și când nici cântecul nu-i mai este de ajuns, începe să danseze, să se
metamorfozeze în zână sau în cine știe ce personaj gata să le deschidă poarta
lumii. De aceea este unică- pentru că într-o zi , alături de ei, face ocolul
pământului o dată, de două ori, de nouă ori, până când prind bucuria lui „a
reuși” și-o îmblânzesc.
Și când pleacă acasă își ia de la ușa grădiniței bagajul uitat- povestea
ei zilnică și se duce: tânără și senină ca o primăvară sau aplecată de gânduri ca un semn de întrebare. Și mâine este o zi.
O zi este un reper fascinant…
Puii au crescut. La fiecare
început de vară DOAMNA desface lin palmele și le dă drumul să
zboare spre alte cuiburi, spre alte înălțimi. Capătă în schimb o vacanță și o
ia din nou de la capăt.
Acolo, în sala de grupă, este mai mult decât un loc de muncă. Acolo este Țara Copilăriei. Țara în care se
deschid drumurile, locul din care decolează bucuriile micuțe iar tristețile prinse-n boabe de lacrimă cresc și înfloresc lujere dornice
de lumină.
Acolo, DOAMNA este deopotrivă îmbrățișare, alint, iubire dar și mână de fier
cu mănușă de catifea... Cum
altfel? Cum altfel, când EA are în grijă GRĂDINILE LUMII?
Pictura- Elena Kotliarker
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu