Despre ghetuțe și despre un băiețel cârlionțat
sâmbătă, 3 decembrie 2016
joi, 1 decembrie 2016
duminică, 30 octombrie 2016
luni, 17 octombrie 2016
Legumele cele certărețe și Oana- o fetiță inimoasă care adoră, ca toți copiii, magia.
Magia timpului petrecut acasă, într-un spațiu numai al ei, al mamei și al tatei...
Legumele certăreţe
de Oltea Paraschiv
Este sfârşit de săptămână…
Oana se bucură. Deşi îi place
mult la grădiniţă, iubeşte zilele acelea în care stă mai mult cu mama şi tata,
şi în care mama le prepară tot felul de bunătăţi şi delicatese.
Miroase
aşa de bine de la bucătărie! Oana, în pajama încă, deschide pofticioasă uşa
şi… surpriză! Mama nu se zăreşte nicăieri însă
pe masă, mare zarvă: într-un coşulet, nişte legume se certau :
“-Eu sunt roşioara grasă
Şi fac ciorbiţa gustoasă.
Nimeni nu mai e ca mine,
Plină sunt de vitamine!”
“-Hei, eu sunt cel mai de frunte:
Morcovul gustos şi dulce
Port cu mine o comoară
Sub camaşa gălbioară…”
“-Ei, doar gura e de voi!
(Sare ardeiul rotofei)
O aromă ca a mea,
Nu mai are nimenea!
De culoare… ce să zic:
Pot fi roşu, verzișor
Ba şi galben uneori...”
Vânăta,
convinsă că ea este regina legumelor, tace cu subînteles şi doar îşi scutură partea verde din creştet
care chiar seamănă cu o coroană… (oarecum!).
Ceapa
îşi foieşte nenumăratele cămăşi şi
spune:
“Puterea-i de partea mea!
“Puterea-i de partea mea!
Dacă mă mai supăraţi,
Tare –o să mai lăcrimaţi!
Că sunt iute şi pişc tare
De năsucuri şi-obrăjoare…”
Deodată, se face liniște. Apare mama care
întârziase prin cămară cu aranjatul verzei în butoi.
-Bună
dimineaţa, fetiţa mea! Astăzi preparăm o salată de legume… Mă ajuţi şi tu?
- Mămico,
dintre toate legumele, care-i cea mai bună?
- Toate sunt la fel de bune şi bogate in vitamine!
Legumele tăceau chitic… dacă MAMA spune că toate-s la fel de bune… aşa o fi!
Ziua se anunţa aşa interesantă şi Oana abia aştepta să-şi pună şorţuleţul şi
să fie… ajutor de bucătar.
duminică, 16 octombrie 2016
Iarina, fetița care iubea inorogii.
Iarina, fetiţa care iubea inorogii
de Oltea Paraschiv
A fost odată o fetiţă pe nume Iarina. Ea a primit de la naşa de botez o carte cu inorogi când a împlinit vârsta de cinci anişori şi de-atunci tot visa să întâlnească o astfel de făptură într-o bună zi. Tot de-atunci, de când i-a văzut pentru întâia oară în filele frumos colorate, camera i s-a umplut de jucării-inorogi de toate mărimile şi de toate culorile. Fetiţa nu-şi mai dorea alte jucării ori alte cărţi.
Într-o dimineaţă frumoasă de primăvară Iarina, împreună cu părinţii, au
plecat în padurea cea verde şi plină de
viaţă. Era vremea lăcrămioarelor. Undeva, într-o poiană, creşteau, modeste şi
parfumate, cât vedeai cu ochii. În fiecare an, primăvara, făceau un fel de pelerinaj
în poieniţă pentru a-şi umple sufletele de curăţenia acestor flori. Şi pentru
că drumul până acolo era destul de lung, s-au oprit la un izvor pentru odihnă
şi pentru a prânzi.
În vreme ce părinţii se ocupau de aşezarea bucatelor pe rogojină, Iarina a
pornit să cerceteze împrejurimile. Se uimea de flori şi fluturi, asculta, vrăjită,
cântecul pădurii şi se tot afunda, cuprinsă de vrajă, tot mai departe şi mai
departe... Deodată, s-a trezit singură printre arborii cu capetele până la cer.
A strigat, însă doar ecoul a răspuns, reverberat, ca un tril în casa pădurii. Spaima
s-a cuibărit, din ce în ce mai mare în inima micuţă. Boabe înrourate au început
a curge pe obrăjorii îmbujoraţi. Dar,
prin perdeaua de lacrimi a pătruns o lumină iar
întunericul spaimei a prins a se destrăma. Era o lumină cu sclipiri de
stea care izvora dintr-un corn de inorog.
Făptura aceea era albă şi diafană ca o boare care se ridică uneori în zori
deasupra pădurii. Ochii îi erau blânzi şi calzi şi parcă îi spuneau fetiţei sa
nu se teamă...
Iarina îşi întinse mânuţele într-o chemare plină de dragoste. Inorogul
îngenunche, îşi lăsă capul în jos şi primi îmbrăţişarea micuţelor mâini.
-Cum te cheamă, inorog iubit? A întrebat cu glas şoptit fetiţa, de teamă să
nu rupă vraja acelor clipe.
-Nu sunt băiat... Sunt o fetiţă- inorog şi mă cheamă Licorna.
-Eu sunt Iarnina şi te iubesc atât de mult! Ştii, zi şi noapte visez să te
întâlnesc! Acum gândul meu s-a împlinit!
-Ştiu, Iarina. Şi tu, şi părinţii tăi, purtaţi în inimile voastre comori de
iubire. Întâlnirea noastră nu s-ar fi întâmplat dacă n-ar fi fost bunătatea inimii
tale şi dorinţa arzătoare din gând. Acum, urcă te rog în spinarea mea. Am să te
duc părinţilor care te caută, înnebuniţi de spaima că te-au pierdut. Ştii,
oamenii mari nu au încrdere în magia albă a pădurii. Ei tot timpul îşi
imaginează lucruri rele...
Licorna a dus-o pe Iarina, lin, ca o plutire, în poiana cu lăcrămioare.
Fetiţa, adormită într-un zâmbet frumos, a fost întinsă pe o plapumă de muşchi
moale. Apoi, Licorna a făcut un semn din cornul ca aurul şi o pulbere de stele
s-a învolburat, s-a răsucit, alcătuind numele Iarinei sus, deasupra poieniţei
în care fetiţa dormea fericită.
Părinţii au văzut minunea şi-au pornit-o spre locul în care străluceau, ca
nişte stele călăuzitoare, literele din numele fetiţei.
Când erau foarte aproape, Licorna s-a aplecat, atingând uşor fruntea de
copil a Iarinei cu vârful cornului. Un şuvoi fermecat s-a strecurat în trupul
micuţ care a fremătat ca un lujer crud în adierea vântului. Licorna a şoptit
apoi, ca pentru sine:
-Fie ca de acum înainte să ne vedem în fiecare noapte în care flori de stea
vor răsări pe întinsul cerului. Fie ca împreună să jucăm jocurile copilăriei
iar când va veni vremea să le dăm şi copiilor tăi darul credinţei că dorinţele
arzătoare se împlinesc întotdeauna... Apoi sărută toate lăcrămioarele din jurul
Iarninei făcându-le să-şi ridice clopoţeii şi să răspândească parfumul la care
lucraseră din greu, toată iarna, sub pământ. Dispăru ca o nălucă albă lâsând în
urmă o dâră din mii de steluţe...
Părinţii Iarinei şi-au desoperit îngeraşul dormind fericit, îmbăiat într-o
lumină blândă, vegheat de capetele mici şi albe ale lăcrămioarelor. Fericiţi că
au regăsit-o pe Iarina, s-au apropiat cu băgare de seamă ca să n-o tulbure. Au
observat colbul fin, strălucitor,
risipit pe firele de iarbă, pe flori şi crenguţe, pe muşchiul verde şi pe
trupul Iarnei. Au ştiut atunci că ceva magic se întâmplase cu fetiţa lor. Au
adunat cu grijă câteva firişoare din praful de stele în căuşul palmelor şi-au
văzut în el chipul Licornei care le surâdea, fericită. De nu se ştie unde,
vântul le-a adus un glas:
-Sunteţi oameni mari, dar copii la suflet... Să nu pierdeţi asta niciodată!
Iarina şi părinţii ei au dus mai departe povestea Licornei şi au păstrat,
ca pe un dar de mare preţ, grăuncioarele din colbul de stea....
Părinţi, voi şi copiii voştri, ce poveşti împărtăşiţi?
luni, 19 septembrie 2016
Poveste pentru părinți și bunici.
Ajutați-l pe Moti să se ajute singur...
(poveste pentru părinți și bunici)
Autor, Oltea Paraschiv
Moti e un motănel curăţel şi
frumuşel... Are însă o mare tristeţe: nu vrea la grădiniţă! Zadarnic s-a
străduit mămica pisică şi tăticul motan să-i explice că la grădi e aşa şi pe
dincolo... Moti plânge într-una, face risipă de lacrimi, se agaţă cu disperare
de hăinuţele mamei...Nu vrea şi pace!
- Ce-o fi cu el? Se
întreabă tăticul, mămica, bunicul şi bunica. Doar e un motănel isteţel!
Într-o zi în care
Moti plângea parcă şi mai spornic la uşa sălii de grupă, doamna educatoare, cu
un zâmbet de soare, a întrebat:
- Cum l-aţi
pregătit pe Moti pentru grădiniţă?
Doamna, mama lui Moti, a făcut ochii mari:
- Să-l pregătim???
- Desigur! Moti e
un copilaş drăguţ căruia nu-i place, ca oricărui copil, de altfel, să fie
abandonat...
-Dar nu l-am
abandonat! Doar l-am adus la grădiniţă...
-Bun, atunci!
Haideţi să vedem... Moti îşi pune singurel hăinuţele?
-Ăăă... Nu! Îl
ajutăm noi! Doar e mititel! Sare cu răspunsul buni care e şi dumneaei pe-acolo.
-Moti serveşte masa
singurel chiar dacă se murdăreşte pe blăniţă şi pe botişor?
-A, nu se poate aşa
ceva! Explică tatăl cu toată convingerea. Face prea mare murdărie! Îl hrănim!
Îi dăm cu linguriţa mimând tot felul de jocuri...
-Jocuri la masă?
Întreabă doamna educatoare, luminându-se încetişor într-un zâmbet şi mai larg
decât cel de la început.
-Moti doarme singur
în pătucul lui, desigur! Mai încearcă doamna educatoare o dată... Bunica
rostogoleşte un răspuns plin de iubire şi mândrie:
-Eu îl legăn pe
picioare! Ştiţi, e aşa de scump! Adoarme imediat ce-şi termină biberonul cu
ceai sau lapte!
Doamna educatoare
îi priveşte în continuare zâmbind şi întreabă:
-Moti foloseşte
singurel toaleta, nu-i aşa? Cred că este foarte bucuros că se poate descurca
deşi e doar un pui micuţ!
Toată lumea tace...
Nu! Moti este ajutat să folosească oliţa! Doar e prea mic pentru vasul de WC...
Ce vrea să spună doamna asta?! Doar noi ne iubim aşa de mult odoraşul!
Parcă ghicindu-le
gândurile şi neputinţa ori poate neştiinţa de-a iubi responsabil, doamna educatoare
le spune:
-Moti va fi
pregătit pentru "lumea mare" care pentru el este, acum, grădiniţa,
când îl veţi ajuta să se ajute singur. Până atunci se va simţi trădat de
bunica, care nu mai vrea să-l legene pe picioare, părăsit de mami care-l îmbracă
şi-l dezbracă, neiubit de tati care-l hrăneşte şi-n acelaşi timp se joacă cu
el, şi-aşa mai departe....
Moti îi privea pe
toţi cu ochi mari, înlăcrimaţi. Ştia că despre el este vorba...
Au plecat cu gândul
că vor reveni atunci când Moti va fi pregătit pentru grădiniţă...
duminică, 18 septembrie 2016
sâmbătă, 17 septembrie 2016
joi, 15 septembrie 2016
duminică, 4 septembrie 2016
marți, 30 august 2016
luni, 22 august 2016
marți, 9 august 2016
miercuri, 3 august 2016
marți, 2 august 2016
miercuri, 27 iulie 2016
marți, 26 iulie 2016
vineri, 15 iulie 2016
joi, 14 iulie 2016
duminică, 3 iulie 2016
joi, 30 iunie 2016
marți, 21 iunie 2016
luni, 20 iunie 2016
vineri, 17 iunie 2016
Vacanță prichindească
Vacanța prichindească
de Oltea Paraschiv
Cioc!
Se-aude la portiță
Prichindeii
sar ca unul.
-Cine
ești
mata, desculță
Și cu părul ca alunul?
Și ce ai în geamantane?
E
cumva plin cu bomboane?
Hei,
de ce ne tot zâmbești?
Ne-aduci
daruri prichindești?
Chiar
atunci un intrigat
Care-a
sesizat nuanța
S-a
oprit și
le-a strigat:
-Măi
copii, ea e VACANȚA!
Hărmălaia
se destramă
Doar
cât ține o
uimire
Și apoi cu multă larmă
Prichindeii
dau de știre:
-Plec
la mare!
-
Plec la munte!
-Plec
la țară la bunici,
La puii
de rândunici!
De
atâta clopoțeală,
Ies
vecinii la pervaz
Și o guguștiucă cheală
Gângurește a necaz...
Deodat’,
fără rugăminți,
Liniștea crește cu spor
« -Să fiți prichindei cuminți
Pân’
la anul viitor! »
Doamna
cea EDUCATOARE,
Meșteriță în magie
Perechi
mici de aripioare
Le-a
lipit fără să știe...
Și ghidușă și sprințară
I-a
îmbrățișat pe rând,
Vorbe
calde-i înștiințară:
-Ne
vom revedea curând....
Și s-au dus vâslind a zbor,
DOAMNA
a rămas deoparte
Să-i
descânte-a soare, -a dor
Până
când vor fi departe...
Sursă imagini: google
vineri, 20 mai 2016
duminică, 15 mai 2016
duminică, 17 ianuarie 2016
Abonați-vă la:
Postări (Atom)