Poveste pentru prichindei, mămici, tătici și bunei...

O poveste în care şi Miau este prinţesă

de Oltea Paraschiv

Miau era şi ea în povestea mea,

cu ghetuţe căptuşite, îmblănită,

cochetă şi foarte discretă.

Nu părăsea pentru nimic în lume colţul ei de sofa

doar pentru că, uite-aşa, dorea s-o mângâie cineva...

Miau iubea florile.

Mai ales pe cele albastre.

Credea că sunt venite din astre...

Şi le torcea fire de-argint

să se prindă cu ele de-un alint

ori de-un vânticel mai pui

şi să plece-aşa, hai - hui...

Unde? Păi... uitai să vă spui că...

Miau era fiică de poet

Şi căuta o lădiţă violet

În care s-au ascuns cuvinte rimate

Pentru că nu doreau să stea în carte!

Tatăl-poet, împărat luminat,

Nu avea vreme de căutat…

Aşa că a trimis-o pe prinţesa Miau

Pentru că pe ea n-o speriau

Şoriceii, vrăbiuţele şi piţigoii,

Copiii oamenilor ori ropotul ploii.

Şi-apoi, Miau mai avea ceva

Pentru care orice detectiv o invidia:

Mustăţi conectate la astral,

Unde cuvintele urmau să vină la un bal…

Momentul era cum nu se poate mai nimerit
Ca Miau să acționeze nestingherit...