Construiește-mă cu magia cuvintelor tale!

Poveste la margine de lan

              (Oltea Paraschiv)

Toată lumea ştie, dragi copii, că luna mai este o lună aparte. Un fel de regină a lunilor de primăvară… O lună a florilor, a gâzelor şi a culorilor prinse-ntr-o joacă serioasă din care răsare viaţă nouă!

Cât vezi cu ochii şi poţi cuprinde cu auzul, cât poţi primi în căuşul sufletului, frumuseţe, frumuseţe şi iar frumuseţe. Păsările se întrec în cântec, grâul se sileşte să-şi crească boabele în spicul verde, curcubeul face pod să poată păşi, mărunţel, dintr-o parte-n cealaltă a lumii, Spiriduşii- Furnicuţe (despre ei am să vă povestesc într-o altă ocazie)… Florile îmbracă rochiţe proaspete şi se salută cu soarele iar gâzele cele multe prind a mişuna după treburi.

Să nu credeţi că toate acestea sunt doar aşa, o întâmplare… Nicidecum! Toate au rostul lor. Fiecare boabă, fiecare fir de iarbă, fiecare floare, fiecare gâză îşi ştiu treburile de  zi cu zi foarte bine… Aşa cum vi le ştiţi şi voi, dragi copii!

Într-o dimineaţă îmbăiată călduţ de soare, o stranie făptură trecu în zbor, risipind liniştea spicului de grâu care nici nu se trezise bine. Avea forma unui elicopter micuţ de culoare verzuie şi făcea tot atâta gălăgie ca acea maşină asurzitoare. Nici n-apucă spicul să se dezmeticească şi să-şi spele faţa cu rouă că făpura se întoarse. Făcu un rotocol şi se agăţă de o margaretă din vecini. Spicul îşi încruntă sprâncenele a dezaprobare, îşi drese glasul ca să atragă atenţia şi spuse:

-Bună dimineaţa se spune pe la noi atunci când

întâlneşti pe cineva… (Nici un răspuns!) Ştii, nu vreau să fiu nepoliticos dar trebuie să-ţi spun că ai cam tulburat liniştea pe aici! Eu sunt Spicul de Grâu, cel care pregăteşte pâinea cea de toate zilele. Am nevoie de un pământ bun, de soare, de ploaie şi de linişte ca să-mi pot face treaba bine. Tu cine eşti? Nici de data asta, necunoscuta nu păru că a auzit ceea ce a spus spicul.

          Între timp, se trezi şi Macul cel îmbujorat. Căscă somnoros şi catifelat. O boabă de rouă îi alunecă pe gât şi-l făcu să tuşească.

          -Scuze! Sper că n-am deranjat pe nimeni… Ce zi frumoasă! Bună dimineaţa tuturor! Ooo! Dar avem un munsafir?

          -Aşa se pare! I-a răspuns Spicul de Grâu. Dar nu vrea deloc să ne vorbească!

          -Cine-o fi? Of, azi trebuie „să ard” foarte tare. Îmi trebuie putere… Ia să o iau chiar acum din raza asta de soare care mă atinge cu drag… Trebuie să fiu ca un indicator important în drumul albinuţelor şi al altor gâze care altfel ne vor ocoli şi schimbul de polen nu va avea loc iar tu, grâule, nu vei putea înmulţi spicele şi boabe nu vei putea face!

          -Aşa e! Mulţumesc frumos, Macule!

          În vremea aceasta, făptura verzuie cu aripi străvezii şi coadă lungă părea că stă agăţată în continuare, fără rost. Avea nişte ochi uriaşi, aproape fioroşi. Şi totuşi, avea o graţie anume şi acel „ceva” prietenos… Deodată, şi-a fremătat aripile cu zgomot speriind pe toată lumea. Nu-şi luă zborul. Doar îşi schimbă poziţia ca să-i poată vedea mai bine pe ceilalţi…

          -Hmm! Bună dimineaţa! Daţi-mi voie să mă prezint: Sunt Lula- Libelula. Sper că am gura curăţică… Tocmai v-am salvat! Am acţionat rapid. Cu ochii mei extraordinari am văzut o cohortă de păduchi. Dacă nu-i neutralizam ar fi fost vai de voi!

          -Şi eu care te-am judecat… se ruşină Spicul de Grâu. Iartă-mă te rog!

          -Ooo! De-aceea Margareta este aşa de tristă… Noi am crezut că este înfumurată şi nu vrea să ne împrietenim… spuse şi Macul. Ea va fi bine???

          -Nu ştiu. Eu am făcut tot ce am putut să o curăţ de invadatori. Acum numai de ea depinde. Dacă-şi doreşte să trăiască va găsi puterea să lupte, dacă nu…

          Toţi au privit înspre floricică. Părea tare slăbită iar petalele de culoarea spumei de mare aveau pe margini broderiile morţii. S-au întristat şi au tăcut. Şi Macul şi Spicul se gândeau că dacă n-ar fi etichetat-o ca fiind „o plantă îngâmfată” poate că ar fi reuşit să o ajute cumva…

          -Ar cam fi timpul să plec! A spart  liniştea stingheritoare Lula- Libelula. Acum, că mi-am făcut treaba de dimineaţă, mă întorc acasă să-mi duc la grădiniţă copilaşii.

          -Ooo! Aveţi copii? S-a emoţionat Macul.

          -Da, am un băieţel la grupa mare şi o fetiţă la grupa mică. Curând, băieţelul va pleca la şcoală. Astăzi vom duce la grădiniţă cărţi despre prietenie şi despre cât de greşit este să le pui oamenilor etichete. Tare interesant, nu-i aşa?

Zâmbind şi salutând de „La revedere!” Lula- Libelula s-a înălţat şi-a dispărut într-o clipită. Macul şi Spicul de Grâu au mulţumit din nou pentru intervenţia salvatoare şi au rămas pe loc să-şi vadă de-ale lor şi de lecţia pe care tocmai au primit-o: Fiecare făptură are rostul ei. Nu există treburi foarte importante şi mai puţin importante ci doar o ordine corectă în care trebuie făcute. Şi încă ceva. Ceva ce niciodată cei doi nu vor mai uita: nu judeca pe nimeni, nu pune etichete. Suntem diferiţi şi asta nu ne împarte în „buni” şi „răi”!
(Sursă foto suport- google)
Aici, în lectura autoarei: https://www.youtube.com/watch?v=lkUu1zc1S9w