Darul din lădița fermecată ajunge la inimioarele prichindeilor îndată!

Povestea unui băiețel care avea o DORINȚĂ.

(Oltea Paraschiv)

Trăia odată, într-un orășel, un băiețel.

Nu prea știu care îi era numele dar știu o poveste frumoasă despre el și vreau s-o împart cu voi, dragi copii.

Într-o iarnă, băiețelul a tot așteptat să ningă. Stătea mereu cu năsucul lipit de geam și privea spre nori dar de acolo nu cobora nici măcar un fulgușor.

Băiețelul era trist. Ar fi dorit să iasă afară cu săniuța, și să construiască un om de nea. I-ar fi plăcut să meșteșugească bulgări rotunzi și castele de zăpadă din care el, să nu se vadă. Dar nimic din toate acestea nu erau cu putință pentru că iarna era rece și uscată. Și totuși, băiețelul avea o DORINȚĂ!

-Miau! Îl tot îmbia pisoiul alb ca neaua, la joacă.

-Lasă-mă, Fluffy! Eu aștept zăpada.

-Nu te înțeleg!

          Neaua-i tare rece!

           Lasă că de dor îți trece!

             Hai mai bine la căldurică

 Să-ți torc fire pentr-o păturică.

Dar băiețelul continua să privească nerăbdător pe fereastră.

În vremea aceasta, Îngerașul Păzitor a zburat tocmai sus, în cer. Fulgii erau adunați în căsuța din nor. Se jucau fericiți, se rostogoleau, cântau și uitaseră cu desăvârșire să mai vină jos, pe pământ... Și erau mulți, mulți de tot!

Nu știu ce le-a spus îngerașul dar deodată, un fulg, unul singur, s-a lipit de geamul înfiorat de respirația caldă a băiețelului.

         -Hei, Fluffy, uite! Uite un fulg! E la fel de pufos ca tine. Am să-i zic Pufosul! Dar Fluffy se covrigise a somnic,  în patul lui cel mic.

-Puf de bucurie,

          Cu hăinuță argintie

          Tare mult eu te-aș ruga,

          Fă-mi un bulgăre de nea,

          Mititel cât mâna mea!

          -Eu singurel nu pot... Dacă vrei un bulgăre mai mic trebuie să mai aștepți un pic. Să mai vină câțiva pufoși albi și împreună, vom așterne un covor de nea din care tu vei lua cât vei vrea: o porție după dorință să  construiești,  cu mânuțele tale iubitoare, bulgări, oameni de zăpadă sau castele strălucitoare.

           Nici n-a terminat bine fulgul zâmbăreț și rotofei ce-avea de spus și de sus a început să ningă cu pufoși mari. Numaidecât, curtea s-a acoperit cu un covor alb, scânteietor. Băiețelul a ieșit afară fericit. I se împlinise dorința. Dacă a fost așa de puternică... Dacă nu s-a lăsat influențat de Fluffy cel iubitor de leneveală...

           Ningea ca în poveste. Fulgii dansau împreună în văzduh și-apoi se așterneau, straturi, straturi, jos, pe pământ. Împreună, lipiți unul de altul, fulgii au făcut din curtea băiețelului un atelier uriaș plin cu zăpada de care avea nevoie. Acesta s-a pus pe  meșteșugit, nespus de bucuros:

« -Dintr-un pumn de nea,

Fac o acadea!

Cu zăpada din căldare,

Fac un bulgăre mai mare

Și-apoi construiesc un om

Uite-aicea, chiar sub pom...

Fulguleț drag şi pufos,

Mulţumesc tare frumos! »

Ei, dragi copii, băiețelul nostru, îmbujorat și fericit multe-a mai meșteșugit... Ce s-a mai întâmplat, încă n-am aflat dar când voi ști, am să vă spun şi vouă, povestea cea nouă.