Poveste de toamnă (Cu videoclip. Text în lectura autoarei).

Ploaia, umbreluța și Măriuța

(Oltea Paraschiv)

 

-Pic! Pic! Pic!

-Cine mă strigă oare, cu glasul așa de mic?

-Sunt eu, Ploaia de Toamnă și bat în umbreluța ta colorată. Vreau să ne jucăm îndată!

-O, nu te supăra dar nu pot să te primesc… Ești rece și… udă! Nu vreau s-o pățesc și să… răcesc!

        Auzind una ca asta, stopii de ploaie tare s-au necăjit! Au început să ropotească în umbrelă cu putere:

-Boc! Boc! Boc! Umbreluța însă, era nouă și nici că-i păsa că atât de tare plouă.

        A sosit și Vânticel-Voinicel cu obrajii umflați și răsuflarea lui rece-rece-rece:

-Vâj! Vâj! Vâj!

Umbrela a început să se aplece când într-o parte și-n cealaltă, când în față și-n spate iar stropii au năvălit, fericiți, sub cupola colorată.  Cu ei au venit și câteva frunze galbene și adormite.

-Uraaa! Acum am ajuns sub umbrelă! Se bucurau stropii. Doar că…

-Buf! Buf! Buf! S-au izbit de pelerina de ploaie și de-acolo au alunecat tocmai jos, în baltă. Din baltă, au început să stige:

-Haide, Măriuța! Te rugăm, joacă-te cu noi!

Fetița s-a gândit o clipă și le-a răspuns:

-Cred că pot! Am încălțări potrivite, luați aminte! Le-a arătat cizmulițele ei de cauciuc și a început să sară:

-Pleosc-plici! Pleosc-plici! Pleosc-plici! Stropiii săltau veseli și în toate direcțiile, cât puteau de sus.

        Pe nesimțite, afară s-a făcut tot mai rece. Ploaia s-a oprit.

Deodată, Măriuța a simțit o mângâiere pe obrăjor. Parcă o aripă udă a atins-o ușor.

-Cine m’-alintă? A întrebat ea.

-Sunt eu, Ceața! Te sfătuiesc să te întorci. Am să fiu tot mai deasă și n-o să mai vezi cărarea spre casă!

        Măriuța le-a spus la revedere stropilor din baltă, le-a mulțumit pentru joacă și-a plecat.

De undeva, de sus, se auzea:

        -Ga- ga- ga! Ga- ga- ga! Ga- ga- ga!

        Măriuța a zâmbit cu istețime și a stigat, cât a putut de tare:

-Drum bun, gâștelor! Să ajungeți cu bine în Țările Calde și să vă întoarceți sănătoase la primăvară!

Curând s-a întunecat. Așa este toamna- zilele sunt scurte și nopțile lungi. “Dar ce zi frumoasă a fost!” se gândea Măriuța, sorbind cu poftă dintr-un ceai parfumat, în odaia ei curată și caldă. “Oare mâine cu cine am să mă joc”? Nici nu și-a bine terminat gândul când…o gărgăriță amorțită încă de frig, urca mărunt pe cana cu ceai. Pesemne că a călătorit pe o frunză suflată de Vânticel- Voinicel chiar în gluga pelerinei. Și-acum, la căldură, s-a trezit crezând că a venit primăvara…

Și-așa se naște povestea următoare pe care am să v-o spun data viitoare, dragi copii ascultători și de povești, mare iubitori.

Pe you tube: https://youtu.be/g2JrZW5rHdI