Poveste cu Picuruș, Picioruș și Olguța...

-Oare unde sunt? S-a întrebat el cu glas micuț de tot. Nu i-a răspuns nimeni.Tocmai atunci, un păianjen l-a văzut:

-Bună ziua! Eu sunt Picioruș, păianjenul casei. Tu cine ești?

-Sunt Picuruș. Ce mă bucur să te cunosc! Ai putea să-mi spui unde sunt?

-Ești în baie. Olguța tocmai a făcut duș. Îi place mult să se bălăcească și să facă aburi în încăpere...

-Cine este Olguța?

-Este o fetiță drăguță și isteață. Este singura de pe-aici care mă iubește... Mi-a salvat viața de câteva ori!

-Așa? Ce mult aș vrea să o cunosc și eu!

Au continuat cei doi să sporovăiască despre fetiță și despre cine mai știe ce când iată că Olguța a intrat din nou în baie. Este o fată micuță dar are un zâmbet mare și ochi verzi, curioși. Picioruș o ia la picior mărunțel pe perete sperând să-i atragă atenția. Olguța îl zărește numaidecât:

-Hei! Picioruș! Ți-am spus să fii mai discret! Dacă te vede mama?

-Nu te supăra, Olguța. Vreau să-ți prezint pe cineva!

-O, nu! Ai mai adus și alți păianjeni în casă?

-Nici vorbă! Uită-te pe pervaz!

-Unde? Nu văd nimic!

-Privește mai atent!

În vremea asta Picuruș se făcuse mai mititel. Avea emoții. Parcă-și dorea și parcă nu-și mai dorea s-o cunoască pe Olguța. Dacă-i făcea ceva rău? Olguța l-a văzut, în sfârșit. Ochii i-au crescut a uimire... Cu multă delicatețe l-a luat pe degețelul arătător și l-a privit lung.

-Ce micuț și drăguț ești! Cum te cheamă? Eu sunt Olguța! Lui Picuruș i-a venit inima la loc.

-Uf! Mi-a fost teamă... Iartă-mă. Eu sunt Picuruș și-mi pare bine să te cunosc!

-Picuruș? Să știi că am auzit despre tine!

-Ai auzit despre mine? De unde?

-De la grădiniță! Tu te naști ori de câte ori aburii calzi se lipesc de ceva mai rece decât ei. Am și experimentat! Să știi că noi ne jucăm serios acolo!

-Nu te contrazic... Pari o fetiță care chiar știe ce spune!

În vremea asta Picuruș se simțea bine pe degețelul cald al Olguței. S-a relaxat, s-a făcut comod și o asculta atent. Ea povestea despre o crăticioară roșie cu buline albe în care DOAMNA a pus apă la fiert pe o lampă cu gaz. Era foarte serioasă când povestea iar ochii îi sclipeau de lumină. Când a ajuns cu povestitul pe la capacul rece pe care doamna l-a pus pe crăticioară, Picioruș a simțit că se împuținează... S-a silit să rămână atent.

-Și să vezi ce s-a întâmplat! Când aburii fierbinți au atins capacul (povestea însuflețit fetița), atunci...

Piciuruș n-a mai auzit restul povestirii. Se simțea așa de ciudat, că nu mai putea fi atent la Olguța. Se făcuse ușor de tot iar corpul lui era străveziu și plutitor. Degetul cald al Olguței l-a transformat. Acum era pur și simplu un abur nevăzut. Picioruș a observat primul dispariția misterioasă.

-Olguța, oprește-te. Picuruș nu mai este...

-Tii! Ce nepricepută am fost! L-am încălzit pe deget până când s-a transformat în abur... Să deschidem geamul și să-l eliberăm. Se va duce sus, la nori... Călătorie frumoasă, Picuruș! Nu te văd dar știu că ești aici. Am să te ajut să pleci spre Țara Norilor... Și Olguța a început să sufle spre geamul deschis umfându-și obrăjorii cât de tare putea.

Impresionat de faptul că are o prietenă așa de informată, Picioruș a făcut o reverență:

-Cu plecăciune, Olguța! Sunt onorat că sunt sub protecția ta... Pot să te rog ceva?

-Desigur! Dar apoi îmi promiți că fugi în ascunzătoare?

-Promit! Te rog, poți să o rogi pe DOAMNA ta ca împreună să studiați câte ceva despre păianjeni? Te rog! Nu știu nimic despre mine, despre ceilalți păianjeni... De ce avem atâtea picioare? Cum reușim noi să țesem o pânză așa de fină?

-Ce idee minunată! DOAMNA tocmai ne-a cerut să venim cu propuneri despre ceea ce ne-ar interesa să cercetăm, să știm mai multe...

Deodată s-a auzit glasul mamei:

-Olguuuța! Ce faci tu acolo ??? Picioruș s-a făcut nevăzut cât ai clipi iar Olguța s-a întors la cartea cu ilustrații minunate.

Ajuns în ascunzătoare, Picioruș se gândea doar la ceea ce povestise fetița. Oare cum e la grădiniță? Oare cine este DOAMNA? „Într-o zi am să mă strecor în gentuța Olguței și-am să mă duc și eu acolo!” Cu acest gând, adormi…