Întâmplări și- mbrățișări de toamnă

Întâmplări cu-mbrățișări.

         (Oltea Paraschiv)

Zița- Frunzulița și-a frânt codița!

Vă- ntrebați cum s-a- ntâmplat? Vă spun eu, că am aflat:

Era o dimineață, de toamnă îndrăzneață. Zița- Frunzulița s-a trezit ca de obicei doar că nu prea era în apele ei. Era palidă, amețită și ușor amorțită. Se întindea să prindă o rază aurie, un pic mai bine să-i fie, când văzu foarte aproape de ea o buburuză care din tot corpul, tare mai tremura. Atunci a vrut să o acopere și să-i fie plăpumioară dar vai, codița i s-a frânt, ușoară. Rău a început s-o doară! Speriată, a stirgat cu glasul ei mic:

-Ajutooor! Ajutooor! Caaad! Nu vreau să mooor!

Vânticel a auzit strigătul mititel  și-a pornit cât a putut de repede, spre el. S-a furișat pe sub Zița- Frunzulița ca un alint și a dus-o cu grijă, jos, pe pământ.

-Ce s-a întâmlat? Cum de te-ai accidentat?

-Am vrut să ajut o buburuză înfrigurată și codița mea s-a frânt pe dată! I-a povestit frunza ofilită și tot mai îngălbenită.

-Nu fii tristă. E frumos să fii... turistă! Până la urmă tot te-ai fi desprins de crenguță că doar e toamnă, drăguță!

-Da? De aceea m-am îngălbenit? Știi, Vânticel cât un firicel... Îți mulțumesc de ajutor! Ești un prieten săritor! Și-aș mai vrea să te rog ceva!

-Dacă pot, fâș- fâș, te ajut uite- acuș! A răspuns Vânticel.

-Mi-e gândul la buburuza înfrigurată de pe crenguța înaltă. N-ai vrea să o aduci și pe ea? Aș încălzi-o uite-așa! Și frunza îi arătă lui Vânticel cum ar îmbrățișa-o pe mărunta gărgăriță cu picouri pe rochiță.

Vânticel a zburat sus- sus și-apoi făptura amorțită, în frunză-a fost înfofolită. Amândouă s-au pus pe un somn lung...

Apoi, ce s-a mai întâmplat, n-am mai aflat... Dar am să mă pun pe iscodit și voi ști negreșit! Și-am să vă povestesc și vouă, într-o povestioară nouă.