O întâmplare care n-are- asemănare

Cum s-a născut ghiocelul

(Oltea Paraschiv)

Să vă povestesc dragi copii o întâmplare care n-are-asemănare:

Se spune că odată, după obicei, Iarna le-a trimis tuturor fulgilor de zăpadă vestea că trebuie să-și faca bagajele de plecare. Sosise vremea. Calendarul arăta că Primăvara va veni curând.

Toți fulgii- care mai mari, care mai mici, care mai veseli, care mai triști, erau gata de plecare. Era nostim să vezi cât de colorate le erau valijoarele micuțe... 

La momentul stabilit, Iarna a venit să-i ia. Era o larmă de nedescris. Fericiți că terminaseră lucrul și că datorită  muncii lor copiii au avut zăpadă și bucurie din belșug, fulgii se îmbarcau în sania cu mii de fotolii micuțe, moi, numai bune pentru o călătorie confortabilă.

Nu știu cum s-a întâmplat dar un fulg, unul micuț cu o valijoară de culoarea verde- crud, a rămas. N-a apucat să urce și-au plecat uitându-l pe pământ. Degeaba a strigat, degeaba s-a străduit să zboare după ei...

Și-a luat valijoara în brațe și-a tot așteptat cu speranța că-i vor observa  lipsa și se vor întoarce după el. Nici nu știu cât a stat așa. Poate o zi, poate mai puțin, când un glas cald, gata să-l topească de drag, i-a vorbit :

-Ce faci micuțule? Cum de nu ai plecat cu ai tăi?

        O făptură surâzătoare și foarte prietenoasă se aplecase să-l vadă mai bine. Ținea în mână un buchet de flori colorate. O rândunică îi ținea părul strâns într-o parte. Alături îi stătea o barză care purta în cioc o bocceluță.

-Știi, am flori de toate culorile. Dar albe nu am... Aș putea să te prefac într-o floare albă, micuță ca un clopoțel care să vestească venirea mea.

        -Întotdeauna mi-am dorit să văd ce se întâmplă aici după plecarea noastră. Mi-ar plăcea să fiu o floare!

        -Chiar dacă asta înseamnă că niciodată nu vei mai fi un fulg?

        -Toată viața mea am fost fulg. E drept, am adus multă bucurie copiilor… Spune-mi, floarea asta care voi fi eu, va aduce și ea bucurie oamenilor?

        -O, da! Va fi prima floare care va vesti firii întregi că Primăvara e aproape. Vei fi atât de iubit că uneori te vor rupe ca să te ia acasă la ei…

        -Și n-o să mă doară ?

        -Nu, n-o să te doară. Poate doar puțin... Și vei mai trăi o vreme pentru că te vor pune într-un vas cu apă. Apoi vei dormi un somn lung. Când va sosi din nou timpul, vei înflori iar într-un clopoțel gingaș. Te vei sprijini pe un fir fraged de culoarea verde- crud și vei avea două frunze ca două săbioare, de aceeași culoare.

        -Oh! Mi-am adus aminte de valijoara mea! Ce se va întâmpla cu hăinuțele mele din fir de-argint ?

        -Îți voi îmbrăca petalele în argint ca să te-asemeni și mai bine cu zăpada…

        -Iar valijoara?

        -Din ea am să fac o căsuță și-am s-o ascund în pământ. Acolo va fi locul magic din care tu vei răsări în fiecare primăvară.

        Fulgul a încuviințat tăcut. Era așa de emoționat !

        Primăvara a scos o rămurea înflorită din buzunar și a șoptit formula magică :

        -Za-ghii ! Za- ghii! Floare-clopoțel să fii!

        Într-o clipă, fulgul s-a preschimbat într-o plantă micuță care arăta exact așa cum a spus Primăvara.

Valijoara a dispărut în pământ și s-a transformat într-o căsuță-bulb de culoare maronie care sprijinea firul verde cu două frunze și cu o floare în formă de clopoțel.

-Te vei numi ghiocel, micuțule, după formula magică prin care te-ai născut!

Iată dragi copii cum și-a completat Primăvara colecția de flori și cum s-a născut ghiocelul…

Minunată întâmplare, nu-i așa?