Despre tristețea unor ghetuțe

Despre tristețea unor ghetuțe

   de Oltea Paraschiv

Două ghete stau pitite

Sub o streașină, pe-afară

Și sunt tare amărâte

Că tot ninge de aseară...

-Știi? Eu cred că ne-a uitat

Vlad al nostru cârlionțat.

Stăm aici în ger și zloată,

Nimenea nu ne mai caută...

Dar deodată Vlad cel creț

Pe ghetuțe pune preț

Frumușel, le-a dus în casă...

-Ce o fi? De ce îi pasă?

Se-ntrebau și se mirau

Decosându-l pe Miau-Miau.

-Cum, nu știți? Vă spun degrabă!

Veți fi curățate-n grabă

Findcă Nicolae, sfântul

Nu-și uită nicicând cuvântul.

El pune pentru copii,

În ghetuțe, daruri mii.

De-s curate și-ngrijite,

Pune bombonele multe,

De-s murdare cu noroi,

Pune o nuia de soi...

Ghetele s-au întristat

Și-n secret au lăcrimat...

-Of!  Vlăduț e-un alintat!

Și-i tare dezordonat!

Voi ce ziceți, copii dragi?

Pentru voi are-n desagi

Moșul, dulciuri ori vărguță

Să vă lase în ghetuță?