Pisicuțele te aleg pe tine.

Peticel

(Oltea Paraschiv)

          Într-o seară de primăvară înmiresmată, Mara s-a cuibărit fericită în brațele mamei. Era felul ei de a-i mulțumi pentru povestea pe care tocmai i-o citise dintr-o carte frumos colorată.

Deodată, fetița a tresărit. A lărgit ochii a uimire, a dus degetul arătător la buze în semn de liniște și-a ascultat cu atenție. De afară se strecura o chemare stinsă: Miau! Miau! Miau!

          -Mami, plânge un pisi-bebeluș. A șoptit abia auzit fetița.

          -Poate că este doar imaginația ta. A zâmbit mama. Cred că este pisi-bebelușul din poveste, de fapt!

          -Nu, mami! Ascultă te rog! Ascultă cu inima. Vei auzi!

          Mama a urmat îndemnul micuței. Într-adevăr ! O aripă de cântec trist și mic, mic de tot a vălurit aerul  din încăpere. 

          -Aud! Vine din stradă! Cred  că e un pisi-bebeluș rătăcit de mămica lui!

          -Iar noi, mami, vom fi salvatoarele lui! A completat fetița și o strălucire de stea a licărit în ochii frumoși și mari.

          Au ieșit în curte- două eroine în totoși și pijamale. Noaptea era senină și catifelată. Dacă întindeai mâna o puteai atinge. « O noapte în care se nasc povești » a gândit mama. Sub tălpile lor, iarba înrourată se așternea covor.

          Au ascultat. Preț de câteva clipe, doar Vânticel își risipea melodia leneșă și somnoroasă. Dar apoi…O!!! Se putea auzi clar: plângea tot mai stins un pui de pisică. Au urmat cărarea pe care-o făcea prin aer plânsul. Au ieșit din curte și…mama a ridicat de jos o mogâldeață așa de micuță că-i încăpea în palmă.

          În lumina casei, căușul palmei s-a desfăcut încet. Înăuntru, istovit de tristețe, nemâncat și murdărel era el- un petec de pisoi. Un pisoi-bebeluș cu hăinuța numai petice albe și negre.

          După ce i-au făcut o băiță bună (în taină, să nu-l trezească pe tata care adormise după o zi de muncă grea) și l-au hrănit, pisoiul-bebeluș era cu totul și cu totul altul. Acum avea ochișori mărgelați și strălucitori, hăinuță curată, totoșei pufoși fără urmă de țărână și… se apucase să toarcă. Pe burtică avea un petec în formă de inimă. Un fel de « Mulțumesc! » mut dar așa de frumos!

          -Mami, știi că pisoii ne caută pe noi, nu-i așa?

          -De unde știi tu asta?

          -Pur și simplu știu. Atât de mult mi-am dorit un pisoi încât el, iată, a venit. Se cade să-i punem și un nume…

          -Eu i-aș zice Inimioară. S-a grăbit mama să spună.

          -Hmm! Are hăinuța plină de petice. O hăinuță din petice dar așa de scumpă! Eu i-aș zice Peticel și l-aș alinta Peti. S-a luminat fetița.

          -Da! Da! Îi vom spune Peticel a încurajat-o mama.

          A urmat apoi trasarea unui plan de acțiune: urma vizita la medicul veterinar, procurarea hranei, a litierei și-așa mai departe. Dar, mai întâi de toate trebuia ca și tata să fie convins că Peti avea să devină al treilea membru al familiei…

          Ce s-a mai întâmplat cu Peticel, nu știu. Știu doar că și voi, copii, iubiți pisoii și i-ați ajuta, dacă s-ar întâmpla ca ei să aibă nevoie de voi, nu-i așa?